PicSie's Place
Priveşti cum se rup zorile
Ştiind că nu-i doar roua ce îmbrăţişează florile
Nimeni nu te-ajută
În schimb, toţi te-nfruntă
Te-ascunzi printre ploi
Şi aştepţi livid...
O umbrelă pentru doi.
Ştii, poate chiar nu mai are rost.
Poate ar trebui să ne lăsăm să cădem în degringoladă, şi să mergem desculţi prin mizeria vorbelor unor persoane, fără să ne pese că ne vom murdări.
Dar când ţi-a mai rămas respectul de sine, atunci ce faci?
Cum Doamne Iartă-mă o rezolvi şi pe asta?
Nu că n-ar fi un lucru bun...
E ca în zilele alea pe care le iroseşti pur şi simplu.Precum o legumă. Cu o pereche de căşti ce atârnă conectate la vreun telefon, mp3, mp4, ipod sau mai ştiu eu ce, te laşi dusă de versuri, de ritm, de mesaj.
Poate că am trecut peste abstractizările tale.
Cine eşti tu?Tu?Nici nu te cunosc.Nu ştiu despre cine vorbesc.Nu ştiu despre ce vorbesc.
Dar voi vorbi în continuare.
De ce?
Despre ce voi vorbi în continuare?
Cuvinte vechi.
Fluturi morţi de pe acoperiş se sting încet sub privirea frunzelor de nuc de lângă.
Ce fluturi?Ah, deja morţi?
Deja cad de pe acoperiş?
Doar petale negre.
Sub un maldăr de secrete antice s-au ascuns abject văpăi din ochii tăi.
Nu m-ai fermecat.Nu de data asta.
Pe cine să mai farmeci, dacă nu ai prins între gheare decât o umbră cu miros de cafea proaspătă?O siluetă albă cu chipul între puful unui pui de pernă?
Şi n-am visat.
Stai.
E deja timpul?Ce timp?
Taci şi vorbeşte-mi răspicat.Nu, prostii.
Mai bine vorbeşte doar răspicat şi taci.
E perfect.
------
Nu voiam să rup tăcerea în care aleea moartă era cufundată.Păşeam pe dalele de piatră fierbinţi de durere că nu le-ai zdrobit sub ale tale tălpi.În colţ zăcea secătuit de raze, un felinar puhav iar 2 bănci tronau cu ostilitate în juru-i.Ferestre livide plăsmuite sub lună, lumini de cer şerpuind în degringoladă.
Ah...a venit deja ziua de alaltăieri?
